Ion ȘTEFANOVICI: „România – între adevăr, reformă și destin”
100 de oportunități economice pentru dezvoltarea Regiunii Moldova pe traseul Autostrăzii A7
Ion ȘTEFANOVICI, Președinte CAPDR
Criza identitară a statului român
A venit timpul să rostim, fără ocolișuri, un adevăr fundamental: România se află într-o stare de dezechilibru profund. Este o criză care nu mai poate fi mascată prin rotații de funcții, strategii de imagine sau lozinci goale. Este o criză de identitate instituțională, de coerență administrativă, de reprezentare politică și de poziționare geopolitică.
Această stare nu este un accident. Ea este rezultatul unei acumulări lente, dar constante, de ezitări, complicități și lipsă de viziune. Este rezultatul unui model de stat construit pe suprapuneri artificiale, pe compromisuri funcționale și pe lipsa unei autentice reforme.
Astăzi, România nu mai are nevoie de ajustări. Are nevoie de resetare.
Reforma administrativ-teritorială
Nu vom putea construi un stat funcțional cu peste 3.200 de unități administrativ-teritoriale, multe fără niciun fel de capacitate instituțională sau economică. Acestea sunt pete de pe harta unei Românii care nu mai există. Trebuie să avem curajul să redesenăm România reală: să regionalizăm, să profesionalizăm administrația locală și să comasăm acolo unde supraviețuirea este menținută doar prin subvenție politică. Aceasta nu este o măsură tehnocrată. Este o măsură de supraviețuire națională.
Reforma clasei politice
Actualul sistem politic s-a erodat. Partidele sunt, în mare parte, mașinării de redistribuire a resurselor și de întreținere a clientelei. În loc de competiție ideologică avem simulacru electoral. În loc de lideri avem purtători de interese. Este timpul ca întreaga clasă politică să treacă printr-un proces de audit public – nu doar financiar, ci de legitimitate și utilitate. Să se tragă o linie clară între cei care mai servesc interesul public și cei care doar mimează asta.
Tranziția economică: industrializare abandonată
Tranziția de la un sistem economic socialist la unul capitalist nu a fost în România o strategie de dezvoltare, ci o cedare de suveranitate economică. Industria românească, una dintre cele mai diversificate din Europa de Est, a fost desființată într-un ritm brutal, fără plan de reconversie și fără viziune. Sub lozinci precum „privatizare”, „restructurare” sau „piață liberă”, sute de uzine, fabrici, combinate au fost lichidate sau vândute. Milioane de oameni au fost lăsați fără alternative. Astăzi, consecințele sunt evidente: regiuni întregi abandonate, dependență economică, exod de forță de muncă. Această tranziție nu a creat o clasă de mijloc autentică, ci o elită rentieră, care a preluat activele naționale împreună cu interesele externe.
Înstrăinarea resurselor naționale
Resursele naturale ale României – petrol, gaze, energie, lemn, apă – au fost înstrăinate sistematic. Nu vorbim doar despre privatizări. Vorbim despre cedarea controlului strategic asupra a ceea ce ne definește ca stat suveran. Petrom, Hidroelectrica, distribuțiile de energie, porturi, companii de exploatare forestieră – toate au ajuns, integral sau parțial, sub control străin sau au fost decuplate de interesul național. În locul unor politici de protejare a resurselor, am acceptat să devenim chiriași în propria țară. România a fost transformată între timp într-un stat de consum, lipsit de pârghii strategice proprii. Acest lucru nu mai poate continua.
Criza agriculturii și pierderea suveranității alimentare
Mai mult decât atât, și pământurile agricole au fost vândute, în proporții greu de cuantificat cu exactitate. Este greu de discutat astăzi despre o veritabilă politică agricolă a României. Piețele agroalimentare care comercializează produse românești reprezintă un procent nesemnificativ din rețelele comerciale naționale de profil. În lipsa unor politici coerente de protecție a producătorilor locali și de stimulare a lanțurilor agroalimentare interne, România a devenit vulnerabilă din punct de vedere alimentar.
Insula Mare a Brăilei este și ea închiriată în condiții nefirești și de neînțeles din perspectiva interesului național al României. Această zonă agricolă unică ar fi trebuit să fie un simbol al suveranității alimentare, un model de eficiență românească și de cercetare aplicată în agricultură. În loc de asta, a devenit un exemplu de abandon al interesului național. România are nevoie de o strategie agricolă națională care să vizeze refacerea capacității de producție internă, protejarea terenurilor agricole, sprijinirea fermierilor autohtoni și stimularea consumului de produse românești prin politici fiscale și comerciale dedicate.
Ce este de făcut?
Adoptarea unei Legi a resurselor strategice naționale – care să interzică înstrăinarea totală a controlului asupra energiei, apei, gazelor, terenurilor agricole. Crearea unui Fond Suveran de Investiții Naționale – care să administreze profitabil activele rămase în proprietatea statului și să reinvestească în industrii strategice. Reforma profundă a administrației publice locale – prin comasare, regionalizare, profesionalizare și digitalizare.
Reindustrializare selectivă – prin investiții publice și parteneriate de stat – acolo unde avem potențial intern: agricultură procesată, farma, echipamente electrice, materiale de construcții. Regândirea parteneriatelor geopolitice – nu din perspectivă ideologică, ci strategică: România trebuie să fie actor, nu anexă. Să aibă voce, nu doar poziție. Un pact intergenerațional pentru reconstrucție – în care fiecare generație să-și asume partea de responsabilitate: cei care au condus, datoria corectării; cei care vin, datoria construcției.
Concluzie
România nu are nevoie de promisiuni. Are nevoie de claritate, curaj și caracter. Nu putem construi un viitor pe ruinele neasumate ale trecutului. Nu putem merge mai departe fără să privim în ochi responsabilitatea tuturor deciziilor luate în ultimii 30 de ani. Este vremea unei generații care să spună: ajunge cu improvizația. Ajunge cu simulacrul. E timpul reconstrucției reale.
România are nevoie de adevăr, nu de tăceri convenabile. Iar adevărul începe astăzi.
