Configurarea Panelului de Sănătate din cadrul Forumului Economic Regional Moldova, Vatra Dornei, 2024
Obiectivul central al Forumului îl constituie asigurarea condițiilor necesare de “Planificare și Cooperare pe obiectivul strategic: Moldova 2030“.
“FERM crează condițiile necesare conlucrării în vederea dezvoltării strategice a Regiunii Extinse a MOLDOVEI pe baza pregătirii până în 2030 a unei Platforme Comune de Colaborare construită între mediul institutional și cel privat de pe ambele maluri ale Prutului cu o implicare unitară, proportionată și egală a administrației publice, mediului privat, mediului institutional din educație și sănătate, respectiv a societății civile din întreaga Moldovă de la munții din Vatra Dornei până la Cetatea Soroca de pe râul Nistru, avându-i desigur în vedere și pe frații nostri din Ucraina” transmite Ion ȘTEFANOVICI, Președintele Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (C.A.P.D.R.), organizatorul evenimentului.
PANEL SĂNĂTATE – Forumul Economic Regional Moldova 2024, Vatra Dornei
MODERATOR: Dr. ADRIANA MIHALAȘ | ||
TEME | SPEAKER | ORA |
I. Rolul fizioterapeutului în contextul noilor modificări legislative | 1. Adrian Miulescu – manager – Institutul National de Recuperare Medicala Fizica si Balneoclimatologie | 10:00 – 10:20 |
2. Cezar Strugaru – Președinte – Colegiul Fizioterapeuţilor Suceava | 10:20 – 10:30 | |
3. Dana Stanca – Presedinte – Colegiul Fizioterapeutilor Romania (ZOOM) | 10:30 – 10:40 | |
4. Mihai Covasa – DECAN Medicina Universitatea Stefan cel Mare Suceava | 10:40 – 10:50 | |
II. Organizarea și coordonarea “sistemelor medicale județene “ | 5. Alexandru Calancea – Manager – Spitalul Judetean Sf. Ioan cel Nou de la Suceava | 10:50 – 11:20 |
III. Metode de finanțare a spitalului public | 6. Adrian Miulescu – manager – Institutul National de Recuperare Medicala Fizica si Balneoclimatologie | 11:20 – 11:30 |
7. Emanuel-Flaviu Sima – Spitalul Municipal “Sf. Doctori Cosma si Damian” Radauți | 11:30 – 11:40 | |
8. Valentin Ioan Stan – Manager – Spitalul Municipal Vatra Dornei | 11:40 – 11:50 | |
9. Adrian Cosinschi – Manager – Spitalul Municipal Campulung Moldovenesc | 11:50 – 12:00 | |
10. MIN SANATATII (ZOOM) | 12:00 – 12:10 | |
IV. Medicina de familie in Republica Moldova | 11. Suveica Luminita – Asociația Medicilor de Familie din Republica Moldova (Conf. Dr.Univ) | 12:10 – 12:20 |
V. Transformarea Regiunii Moldova in centru de excelenta cardiorespiratorie | 12. Adrian Miulescu – manager – Institutul National de Recuperare Medicala Fizica si Balneoclimatologie | 12:20 – 12:30 |
13. Paraschiva Postolache – Șef – Clinica Recuperare Respiratorie Iasi | 12:30 – 12:40 | |
14. Magda Ciobanu (ZOOM) | 12:40 – 12:50 | |
15. Mihai Covasa – DECAN Medicina Universitatea Stefan cel Mare Suceava | 12:50 – 13:00 | |
16. Adriana Mihalas – Secretar General Colegiul Medicilor din Mun. Bucuresti | 13:00 – 13:10 | |
VI. Parteneriatul cu instituțiile determinante în desfășurarea activității unității sanitare | 17. Mihai Covasa – DECAN Medicina Universitatea Stefan cel Mare Suceava | 13:10 – 13:20 |
18. Adrian Miulescu – manager – Institutul National de Recuperare Medicala Fizica si Balneoclimatologie | 13:20 – 13:30 | |
Interacțiune cu participanții din panel
|
13:30 – 14:30 | |
PAUZA de MASĂ si POZA DE GRUP | 14:30 – 15:30 | |
VII. Medicină de urgență – între practica actuală și educația permanentă | 19. Diana Cimpoieșu – Manager – UPU Iași | 15:30 – 15:45 |
20. Marian Stancu – Director – Serviciul de Ambulanță Suceava | 15:45 – 15:55 | |
21. Mihaela Gabriela Ianovici – Director – Serviciu de Ambulanță Suceava | 15:55 – 16:05 | |
22. Ramona Guraliuc – Manager – UPU BT | 16:05 – 16:15 | |
23. Adriana Mihalas – Secretar General Colegiul Medicilor din Mun. Bucuresti | 16:15 – 16:25 | |
VIII.Emergency care for children of cross-border region | 24. BRCT SV – Alina Ilisăi – Expert monitorizare și implementare | 16:25 – 16:35 |
IX. Economia sociala in economia circulara : stakeholder sau investitor | 25. Protosinghel Alexandru Morosan – Asistent universitar DRD Director dep. farmaceutic Arimateea – Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor | 16:35 – 16:55 |
26. Luana Zbranca – Manager – Spitalul de Psihiatrie Campulung Moldovenesc | 16:55 – 17:05 | |
27. Liviu Burlacu – Fondator/Director – Centrul Rezidential “Izvorul Tamaduirii” Bacau | 17:05 – 17:15 | |
28. Inovatia in medicina – dr. Palea /Catalin Luiciuc (ZOOM)
29. Stefan Busnatu, Rares Luca, Capitanu Alina ADR NE |
17:15 – 17:25 | |
X. Sanatatea mentala in context transfrontalier | 30. Evelina Gherghelegiu – USMF „Nicolae Testimițeanu” Rep. Moldova | 17:25 – 17:35 |
XI. „Popoarele trebuie să trăiască, copiii trebuie să se nască” | 31. Olena LALUDOVA – Clinica de medicina reproductiva “LADA” Ucraina | 17:35 – 17:45 |
Interacțiune cu participanții din panel |
17:45 – 18:00 |
FORUMUL ECONOMIC REGIONAL MOLDOVA
4 – 6 IULIE, 2024
Centrul Muzeal Cazinoul Băilor, VATRA DORNEI
TEMA: „Planificare și Cooperare pe obiectivul strategic: Moldova 2030“
Joi, 04 iulie 2024
- 14.00-16.00: Sosirea invitaților. Cazare
- 18.00-20.00: Turul ghidat al Stațiunii Vatra Dornei
- 20.00-22.00: Cină la Salon du Parc
Vineri, 05 iulie 2024
- 08.00-09.00: Inregistrarea participantilor
- 09.00-09.50: Deschiderea Forumului (Alocuțiuni)
- 10.00-14.30: Paneluri de discuție centrate pe domeniile: investiții / sănătate / turism
- 14.30-15.30: Pauză de masă
- 15.30-18.00: Paneluri de discuție centrate pe domeniile: investiții / sănătate / turism
- 20.00-22.00: Cină la Salon du Parc
Sâmbătă, 06 iulie 2024
- 07.30-08.00: Mic dejun
- 08.00-09.00: Deplasare
- 09.00-13.00: Vizită la obiective de investiții
- 13.00-14.30: Prânz
- 14.30: Închiderea evenimentului
editor’s pick
latest video
news via inbox
Nulla turp dis cursus. Integer liberos euismod pretium faucibua