Ion Ștefanovici, CAPDR: TONGLI, „Veneția Orientului” – patrimoniu viu, educație și memorie istorică în inima Estului Chinei

<span class="rosu">Ion Ștefanovici</span>, CAPDR: <span class="rosu">TONGLI</span>, „Veneția Orientului” – patrimoniu viu, educație și memorie istorică în inima Estului Chinei

În cadrul deplasării oficiale în Republica Populară Chineză, Delegația CAPDR, cu susținerea Camerei de Comerț Româno-Chineză, a efectuat o vizită cultural-istorică în Tongli, localitate recunoscută astăzi drept una dintre cele mai atractive destinații turistice din Estul Chinei

Deși turismul este principala funcțiune a orașului, adevărata sa forță de atracție rezidă în bogăția patrimoniului său istoric și intelectual, păstrat exemplar.

Tongli, supranumit „Veneția Orientului”, impresionează prin canalele sale navigabile, podurile din piatră, casele albe cu acoperișuri tradiționale și atmosfera ce conservă spiritul autentic al așezărilor chineze de odinioară. Este o localitate ce demonstrează cum valorificarea turistică poate merge mână în mână cu conservarea memoriei colective și cu promovarea valorilor educaționale și culturale.

Un punct central al programului a fost vizita la Muzeul Memorial Wang Shaozu (1888–1970) – lider politic, reformator și figură emblematică a Revoluției din 1911. Născut în Tongli, Wang Shaozu a fost implicat activ în mișcările de modernizare a Chinei, în procesul de constituire a Republicii, dar și în elaborarea unor politici publice vizionare privind educația și funcționarea statului.

Muzeul prezintă documente, fotografii, manuscrise și relatări despre implicarea sa în reforme, în opoziția față de autoritarismul lui Yuan Shikai și în promovarea unui ideal civic bazat pe cunoaștere, responsabilitate și echilibru moral. Educația, în viziunea lui Wang Shaozu, era fundamentul salvării și progresului națiunii – o lecție de mare actualitate.

Un alt reper important a fost Muzeul Personalităților din Tongli, unde sunt prezentate biografiile unor savanți, doctori, academicieni și gânditori care s-au format în această zonă, și care au contribuit decisiv la dezvoltarea științifică a Chinei moderne. Mesajul transmis: din comunități locale pot răsări valori universale, dacă există un mediu care încurajează educația și excelența.

Întregul peisaj – cu felinare roșii reflectate în apă, restaurante tradiționale pe malul canalelor și localnici care păstrează ritualurile simple ale vieții cotidiene – transmite o lecție de continuitate între trecut și prezent, între patrimoniu și economie locală durabilă.

Această etapă a delegației CAPDR reconfirmă importanța diplomației culturale și a modelelor asiatice de dezvoltare turistică bazată pe identitate. Cu sprijinul partenerilor chinezi și al Camerei de Comerț Româno-Chineze, putem imagina inițiative similare și în Regiunea Extinsă a Moldovei, unde patrimoniul rural, urban și educațional așteaptă să fie redescoperit, pus în valoare și conectat la rețele internaționale.

Leave A Comment

S-ar putea să-ți placă și