Reprezentantul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Pr. Viorel COZMEI, la FERM 2025: „Peste 30 de milioane de euro atrași pentru comunitate”

Reprezentantul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Pr. Viorel COZMEI, la FERM 2025: „Peste 30 de milioane de euro atrași pentru comunitate”

Vatra Dornei, 9–13 iulie 2025 | Forumul Economic Regional Moldova a adus împreună, timp de patru zile, actori-cheie din administrația publică locală și centrală, mediul de afaceri, mediul academic, ONG-uri și organizații internaționale, pentru a discuta despre viitorul unei regiuni aflate într-un punct de cotitură.

În cadrul Forumului Economic Regional Moldova (FERM 2025), Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a prezentat un amplu bilanț al implicării sale în dezvoltarea comunităților din regiune. În numele Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Pr. Viorel Cozmei, Director în cadrul Sectorului Fonduri Externe și Interne, a evidențiat dimensiunea strategică pe care Biserica Ortodoxă Română o asumă în sprijinul social, educațional, ecologic și cultural.

Restaurarea simbolurilor locale și angajamentul față de comunitate

Deschiderea intervenției a pus în lumină semnificația alegerii Palatului Dornelor drept gazdă a evenimentului – o clădire-simbol pentru regiune, recent restaurată cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:

„Dorim să exprimăm bucuria alegerii Palatului Dornelor pentru desfășurarea forumului din acest an, un moment reprezentativ pentru regiunea noastră, care, prin implicarea Arhiepiscopiei privind restaurarea acestui monument, își regăsește utilitatea, aducând împreună persoane și instituții care doresc binele comunității.”

În acest context, Pr. Viorel Cozmei a reafirmat angajamentul Bisericii de a contribui activ la viața publică și la dezvoltarea regiunii, nu doar prin acțiuni spirituale, ci și prin proiecte cu impact social, cultural și administrativ.

Cozmei Viorel - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale

Angajament concret: peste 30 de milioane de euro investiți în proiecte sociale, educaționale și de mediu

Pr. Viorel Cozmei, a prezentat contribuția concretă a Bisericii la dezvoltarea regională. În ultimii ani, instituția a implementat numeroase proiecte finanțate din fonduri europene și naționale, cu impact real în domenii precum asistența socială, educația, protecția patrimoniului și tranziția verde.

Proiecte sociale pentru vârstnici și copii

Un total de 5 proiecte dedicate comunităților de seniori sunt în desfășurare, însumând peste 7,8 milioane euro.
De asemenea, sunt declarate eligibile și urmează a fi implementate 3 centre multifuncționale pentru copii, axate pe activități sportive și culturale, prin programul Incluziunea și Identitatea Socială (6,8 milioane euro)

Tranziție energetică și mediu

Proiecte depuse spre finanțare:

  • 6 parcuri fotovoltaice (1,365 MW) – prin Ministerul Energiei (1,8 milioane euro)- în implementare
  • 7 parcuri fotovoltaice (1,165 MW) – prin Ministerul Mediului (1,1 milioane euro)-în evaluare
  • Programul „Casa Verde” – pentru 10 parohii, cu panouri de 30 kW în total (60.000 euro)

Cozmei Viorel - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale

Patrimoniu, cultură și dezvoltare rurală

Biserica susține conservarea valorilor locale:

  • 4 proiecte de restaurare și proiectare a monumentelor religioase – în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului (1,2 milioane euro)
  • 7 lăcașuri incluse în rute culturale prin PNRR (4 mănăstiri din zid și 3 biserici de lemn) – 12,68 milioane euro
  • 1 proiect deja finalizat și recepționat

În mediul rural, a fost sprijinită înființarea unui centru social multifuncțional, prin GAL Suceava Sud-Est (150.000 euro).

Investiții în infrastructura religioasă și socială

Prin Compania Națională de Investiții (CNI), sunt în derulare:

  • reabilitarea ansamblului Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”
  • construirea unui centru social-filantropic

„Poate vă întrebați care este relevanța acestor cifre. Și am să vă explic în două cuvinte: pentru a înțelege că suntem un partener consecvent, că tradiția are continuitate și că dezvoltarea durabilă este un concept la care putem contribui prin cei trei piloni.”

Viorel Cozmei - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale

Concluzii:

Pr. Viorel Cozmei, Director în cadrul Sectorului Fonduri Externe și Interne, a subliniat disponibilitatea constantă a Bisericii Ortodoxe de a contribui la construcția unui viitor durabil pentru județul Suceava și întreaga regiune a Moldovei. Mesajul a pus accent pe nevoia unui parteneriat solid între instituțiile ecleziale, autoritățile locale și centrale, mediul de afaceri și societatea civilă.

Implicarea Arhiepiscopiei nu se limitează la domeniul spiritual, ci se extinde în mod concret în zone-cheie pentru dezvoltarea regională: infrastructură socială, protejarea patrimoniului, educație, tranziție verde și promovarea valorilor culturale. Prin acest angajament activ, Biserica își reafirmă rolul de partener consecvent în procesul de modernizare a Moldovei, contribuind la coeziune, solidaritate și continuitate în proiectele comunitare.

Leave A Comment

S-ar putea să-ți placă și