Primarul Alexandru HURJUI: “În ultimii doi ani am trecut de la un buget de consum, la un buget axat pe investiții și facem, an de an, lucruri noi și necesare în orașul BROȘTENI”
Interviu realizat în cadrul ediției de primăvară a Revistei “Moldova Invest” editată de News Moldova
Broșteni este cel mai izolat oraș din județul Suceava, care este situat în aria de influență urbană a municipiului Vatra Dornei, situat la o distanță de 52 km
Primarul comunei Broșteni, Alexandru Hurjui, a descris în cadrul interviului nostru, proiectele de investiții pe care le-au derulat și le vor implementa în viitor, iar aceste proiecte sunt finanțate atât din fonduri guvernamentale, cât și din bugetul local.
Primarul a menționat și alte proiecte de viitor care sunt în proces de finanțare. De asemenea, acesta a descris proiectele deja finalizate, inclusiv modernizarea școlilor și grădinițelor, a rețelelor de apă și canalizare și a drumurilor. În plus, primăria a investit în utilaje esențiale, cum ar fi o mașină de pompieri și o sărăriță cu motor propriu.
“Sunt bucuros că în ultimii doi ani am trecut de la un buget de consum, la un buget axat pe investiții și facem, an de an, lucruri noi și necesare în oraș”
Domnule primar Alexandru Hurjui, ce proiecte aveți în prezent în lucru? Care sunt obiectivele lor și care este progresul lor până acum?
Obiectivele principale a tuturor proiectelor pe care le avem în diferite stadii de implementare, vizează:
• îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației din oraș și din localitățile componente, prin investiții în infrastructură,
• creșterea nivelului de trai prin proiecte menite să dezvolte activitatea economică din zonă și atragerea de noi investitori,
• dezvoltarea turismului prin crearea de obiective turistice, amenajarea de trasee, punerea în valoare a potențialului deosebit pe care zona noastră îl are.
La această dată în faza de execuție avem următoarele proiecte:
1. ,,Actualizare PUG Oraș Broșteni, Județul Suceava” – proiect finanțat în cadrul PNRR Componenta 10 – Fondul Local 1.4 – Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană (proiectul nr. C10-I4-436);
2. ,,Extindere și modernizare sistem de supraveghere video, dotare dispecerat și rețea de internet gratuit în Orașul Brosteni, județul Suceava” – proiect finanțat în cadrul PNRR Componenta 10 – Fondul Local 1. 2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local), I. 1. 3 -Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncarcare vehicule electrice” (proiectul nr. C10-I1.2-66);
3. ,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – Liceul Tehnologic Nicolai Nanu Corp A, Oraș Broșteni, Județul Suceava”, proiect finanțat în cadrul PNRR Componenta 10 – Fondul Local, 1.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale (proiectul nr. C10-13-2828);
4. ,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice” – Liceul Tehnologic Nicolai Nanu Corp B, Oraș Broșteni, Județul Suceava, proiect finanțat în cadrul PNRR Componenta 10 – Fondul Local, 1.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale (proiectul nr. C10-13-2760);
5. ,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice” – sediu Primăria Oraș Broșteni, proiect finanțat în cadrul PNRR Componenta 10 – Fondul Local, 1.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale (proiectul nr. C10-I3-2404);
6. ,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – UAMS “Carmen Sylva” Broșteni, Suceava” – proiect finanțat în cadrul PNRR Componenta 10 – Fondul Local, 1.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale (proiectul nr. C10-I3-283)
Aceste proiecte se află în derulare sau sunt în curs de desfășurare:
1. Actualizare proiect tehnic și construcție sediu nou primărie – finanțare guvernamentală;
2. Proiect tehnic și execuție Bază sportivă – finanțare guvernamentală;
3. Stații de reîncărcare autovehicule electrice – finanțare guvernamentală;
4. Creșterea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei, iluminat public – finanțare guvernamentală;
5. Documentație și execuție sistem de iluminat treceri de pietoni – buget local;
6. Amenajare centru oraș Broșteni și spatii comerciale – buget local;
7. Achiziție montaj și amenajare spații de joacă pentru copii în oraș și localitățile aparținătoare – buget local;
8. Amenajare parc tematic Bojdeuca Irinucăi în orașul Broșteni – buget local;
De când am preluat mandatul de primar, am reușit să finalizăm câteva proiecte de investiții prin eforturi susținute, majoritatea dintre acestea fiind proiecte aflate în faza de pregătire în momentul preluării mandatului.
Investițiile au inclus modernizarea școlilor și grădinițelor, a rețelelor de apă și canalizare, precum și a drumurilor, însumând o valoare totală de 40 milioane de lei (aproximativ 8 milioane euro).
Proiecte de apă și canal:
1. Reabilitare, modernizare și extindere sistem de canalizare cu stație de epurare în orașul Broșteni, județul Suceava (valoarea totală a proiectului: 10.494.839 lei);
2. Reabilitare, modernizare și extindere sistem de alimentare cu apă în orașul Broșteni, județul Suceava (valoarea totală a proiectului:7.256.846 lei);
Proiecte de infrastructură rutieră
- Modernizare drum județean DJ 174 km 52+000-56+660, Neagra – Broșteni, județul Suceava (valoarea totală a proiectului: 9.486.566 lei);
Proiecte de școli și grădinițe:
1. Reabilitare, modernizare și extindere grădinița cu program prelungit, oraș Broșteni, județul Suceava (valoarea totală a proiectului: 3.732.468lei);
2. Reabilitare și modernizare școala cu clasele I-IV Dârmoxa, oraș Broșteni, județul Suceava (valoarea totală a proiectului: 658.071lei);
3. Reabilitare și modernizare grădinița cu program normal 1 din sat Cotârgași, oraș Broșteni, județul Suceava (valoarea totală a proiectului: 1.235.121 lei);
4. Reabilitare și modernizare grădinița cu program normal 2 din sat Cotârgași, oraș Broșteni, județul Suceava (valoarea totală a proiectului: 987.117lei);
5. Reabilitare școala cu clasele I-VIII Ion Teodorescu, localitatea Cotârgași, oraș Broșteni, județul Suceava (valoarea totală a proiectului: 866.443 lei);
În afară de aceste proiecte majore de investiții, mai sunt și alte peste 30 de proiecte de diferite dimensiuni, pe care le implementăm din bugetul local. Valoarea totală a acestora este de peste 12.5 milioane de lei (aproximativ 2.5 milioane de euro).
În ultimii doi ani, au fost implementate și finalizate numeroase proiecte din bugetul local, printre care putem menționa:
1. Lucrări pentru racordare la rețeaua nouă de canalizare a unor instituții și persoane fizice, (care nu au fost prinse în proiectul Reabilitare, modernizare şi extindere sistem de canalizare);
2. Lucrări pentru modernizarea a 5 poduri care nu au fost prinse în proiectul inițial de modernizare a drumului județean 174 Neagra – Broșteni.;
Pentru a asigura o bună gospodărire a orașului, am achiziționat mai multe utilaje esențiale, cum ar fi: o mașină de pompieri, un buldoexcavator, o sărăriță cu motor propriu, un tractor cu accesorii, un microbuz școlar și platforme pentru colectarea gunoiului în zone adânci.
Ce ne puteți spune despre proiectele de viitor? Care sunt acestea și cum vor fi finanțate? Vor fi acestea finanțate din bugetul local sau se va căuta finanțare externă?
Avem alte 11 proiecte cu o valoare de aproape 55 milioane lei (aproape 11 milioane de euro) pentru care am obținut finanțare – o parte dintre contracte fiind semnate sau în curs de semnare. Fondurile vin din finanțări prin Programul Național de Redresare și Reziliență, prin programul Anghel Saligny sau de la Administrația Fondului de Mediu.
Pe lângă proiectele de finanțare care au fost deja semnate și ne pregătim de implementare, așteptăm cu nerăbdare vești legate de alte proiecte pe care le avem depuse spre finanțare, respectiv:
1. “Reabilitarea și modernizare drumuri de interes local din orașul Broșteni” (și localități aparținătoare) în valoare de 14,5 milioane de lei (la care se adaugă o sumă suplimentară de 2,5 milioane din bugetul local), proiect acceptat la finanțare prin programul Anghel Saligny;
2. Modernizarea rețelei de iluminat public existentă care presupune înlocuirea a 900 de lămpi de iluminat cu unele moderne. Este un proiect depus la finanțare la Administrația Fondului de Mediu în valoare 3 milioane de lei. Proiectul este aprobat și urmează semnarea lui;
3. Al doilea proiect depus la Administrația Fondului de Mediu pentru finanțare (tot în valoare de 3 milioane de lei) vizează lucrări de modernizare pentru înlocuirea altor 350 de lămpi și de extindere a rețelei de iluminat.
4. Tot la AMF mai avem depuse proiecte care vizează modernizări la Școala veche din Broșteni și Scoala Veche din Frasin;
5. Primăria nouă – finanțare prin CNI;
6. Bază sportivă – finanțare prin CNI;
Avem și numeroase proiecte pe care încercăm să le finanțăm din bugetul local, atât cât ne permite acesta. Sunt bucuros că în ultimii doi ani am trecut de la un buget de consum, la un buget axat pe investiții și facem, an de an, lucruri noi și necesare în oraș.
Pe lista investițiilor din bugetul local se regăsesc lucrări de modernizare la vechea maternitate, amenajarea de piste de biciclete și parcări, amenajarea unor stații de autobuz, realizarea documentațiilor pentru construirea unui bloc de locuințe prin ANL.
De asemenea, an de an investim în dotări pentru sistemul de învățământ, în sănătate dar și în partea de curățenie și buna gospodărire a orașului.
„Sunt zeci de ani în care nu s-au făcut investiții, în care nu a existat o strategie de dezvoltare și de eficientizare a activității administrative și economice”
Care sunt cele mai mari provocări economice cu care se confruntă primăria Broșteni în prezent? Ce măsuri aveți în vedere pentru a depăși aceste provocări?
Cea mai mare provocare este lipsa unui buget acoperitor pentru toate nevoile orașului. Sunt zeci de ani în care nu s-au făcut investiții, în care nu a existat o strategie de dezvoltare și de eficientizare a activității administrative și economice. Acum trebuie să recuperăm decalajele pe care îl avem față de alte orașe, prin toate mijloacele posibile.
Spuneam și mai sus că în ultimii ani doi ani am reușit, cu eforturi mari să trecem de la un buget de consum, la un buget axat pe dezvoltare, pe investiții.
Dacă la preluarea mandatului meu aveam câteva servicii publice care consumau o sumă uriașă din buget pentru funcționare, acum am reușit să le transformăm în servicii care se autofinanțează. Am investit în buna funcționare a acestora, am pus în aplicare regulamentele necesare și astfel am reușit să eficientizăm activitatea acestora și să nu mai fie o povară pentru bugetul local și implicit, pentru oraș.
Un alt aspect vizează modul în care putem susține activitatea economică din oraș și în special micii fermieri. Chiar dacă orașul este într-o zonă defavorizată din punct de vedere al agriculturii iar finanțări oferite de APIA sunt insuficiente, încercăm să ajutăm fermierii prin acordarea de ajutoare materiale pentru funcționarea stânelor organizate pe pajiștile permanente.
Asta are o dublă semnificație: atât sprijin pentru fermieri cât și sprijin în dezvoltarea turismului din zonă prin amenajarea unor stâne turistice care să poată fi incluse într-un circuit. Momentan avem în derulare aproximativ 70 de contracte de închiriere a pajiștilor cu fermierii din zonă.
Există finanțări europene pentru restaurarea și amenajarea caselor vechi, valoroase, iar noi ne dorim să lansăm și o linie de finanțare pentru susținerea reabilitării caselor tradiționale din zonă și includerea lor într-un circuit turistic. O altă provocare majoră cu care ne confruntăm este migrația populației.
Amplasarea orașului Broșteni la distanțe destul de mari față de marile orașe ale județului Suceava a dus de-a lungul anilor și la o izolare din punct de vedere economic.
Astfel, la ultimul recensământ populația a scăzut, implicit și numărul copiilor. Ca și administrație locală încercăm să fim cât mai implicați în viața lor și am achiziționat un microbuz școlar care ajută foarte mult la transportul elevilor, ținând cont că distanțele până la unitățile de învățământ sunt mari.
Am acordat din bugetul local premii elevilor ce ne-au reprezentat la festivaluri din țară și străinătate, am oferit cadouri de Crăciun tuturor elevilor, încercăm să modernizăm și să dotăm toate instituțiile de învățământ pentru ca și copiii noștri să aibă parte de un învățământ de calitate. Investim și în locuri de joacă moderne, parcuri tematice, biblioteci și muzee.
Ne gândim în timp și la acordarea unor burse pentru elevii cu rezultate deosebite la învățătură. Pe de altă parte suntem conștienți că singura modalitate de dezvoltare sustenabilă pe termen mediu și lung a orașului nostru o reprezintă turismul. Acesta poate asigura un nivel de trai satisfăcător pentru toată populația orașului – investiții, locuri de muncă.
Având în vedere acest lucru, suntem în stadiu avansat cu pregătirea documentelor pentru declararea orașului nostru ca stațiune turistică de interes local. Vrem să accesăm cât mai multe finanțări, în toate domeniile. Sunt necesare și obligatorii pentru dezvoltare.
“Este important să ne folosim de toate aspectele care ne fac speciali ca oraș și stațiune turistică”
Orașul Broșteni este cunoscut pentru atracțiile turistice din zonă. Ce acțiuni ați desfășurat sau aveți în vedere pentru a susține turismul în zona Broșteni?
Lucrările literare ale lui Ion Creangă au contribuit la promovarea noastră pe plan național, iar acest fapt trebuie să fie valorificat, așa cum ar trebui să valorificăm și resursele naturale abundente pe care le deținem, precum și apele minerale deosebit de pure și unice din regiune.
Este important să ne folosim de toate aspectele care ne fac speciali ca oraș și stațiune turistică. Chiar dacă există nevoia de investiții în infrastructură, precum apa și drumurile, trebuie să fim conștienți de faptul că avem planuri ambițioase de a dezvolta turismul prin exploatarea la maximum a caracteristicilor unice ale regiunii.
Primăria a făcut demersurile pentru omologarea unor trasee turistice și a inițiat procedura de acreditare ca stațiune de interes local la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.
Documentele sunt pregătite, iar în primăvara aceasta aplicăm pentru obținerea statutului de stațiune turistică de interes local, bazată pe factorii climaterici deosebiți ai zonei. Proiectele, în ceea ce vizează dezvoltarea turismului, sunt multe și axate pe o dezvoltare susținută a zonei pe o perioadă lungă de timp.
• Pe termen scurt, lucrăm la „Bojdeuca lui Ion Creangă” – cum îmi place mie să-i spun acestui proiect. Reconstruim Casa Irinucăi și amenajăm un parc tematic în jurul Bisericuței memoriale Ion Creangă. Este un proiect drag sufletului meu, are alocată suma de 300.000 lei și îmi doresc să-l finalizăm cât mai repede.
• Am realizat documentația și expertiza pentru “Cuptorul de var de la Darmoxa” pe care ne dorim să îl reabilităm și să îl introducem în circuitul turistic cu scopul de a promova tradiția locală privind producerea varului cu mijloace rudimentare. Tot pentru a susține turismul din zonă îmi doresc amenajarea unui camping în zona Neagra, zonă extrem de frumoasă și cu un potențial turistic ridicat. Această zonă este străbătută de Pârâul Neagra, apă de o frumusețe remarcabilă, pretabilă pentru pescuit sportiv și drumeții.
• Vrem să marcăm zona de acces și să promovăm Inscripţiile runice de pe muntele Goia. Bătrânii spun că ele reprezentau pietrele de hotar între braniştea mănăstirii Voroneț şi cea a mănăstirii Slatina.
• Ne gândim la amenajarea unor zone frumoase de promenadă pe malurile Bistriței, la organizarea unor festivaluri tematice care să pună în valoare tradițiile și obiceiurile din zonă.
Pe termen mediu și lung proiectele noastre vizează accesarea unor fonduri europene care să ne permită se dezvoltăm turismul la alt nivel.
Momentan suntem un oraș cu o dominanță a turismului de tranzit, cu sejururi scurte și cu o sezonalitate puternic dezechilibrată în favoarea perioadei estivale. Zona este insuficient valorificată ca o destinație montană.
Există însă un potențial deosebit de creștere atât în ceea ce privește turismul balnear verde, turismul activ, cel de aventură cât și cel ecumenic și cultural.
Avem posibilitatea dezvoltării unor nișe de excelență pentru turismul natural, turismul patrimonial și turismul sportiv. Avantajul suplimentar al orașului nostru este suprafața teritorială extinsă care permite dezvoltarea unei game diversificate de tipuri de turism inclusiv turism de nișă, care nu mai este practicat în zonă.
Un mare avantaj pentru dezvoltarea turistică a orașului Broșteni îl constituite și noile linii de finanțare europene care vin să înlăture dezechilibrele de dezvoltare și oferă comunităților urbane șanse de accesare a fondurilor europene, intervenții care vor susține dezvoltarea economică a zonelor rămase în urmă.
Avem deja o strategie și un portofoliu de proiecte care se calculează pe viitoarele linii de finanțare și ne dorim să dezvoltăm ecoturismul, turismul “verde” și de wellness, turismul de tranzit velo sau trekking, turismul religios, turismul de iarnă, turismul de eveniment.
De asemenea, extrem de importantă este și dezvoltarea infrastructurii care să susțină turismul cultural în zone cu elemente cheie pentru patrimoniul cultural al orașului și dezvoltarea unei infrastructuri culturale prin crearea unor spații adecvate pentru activitățile culturale și artistice.
editor’s pick
latest video
news via inbox
Nulla turp dis cursus. Integer liberos euismod pretium faucibua