Primarul ieșean Dumitru PRIGOREANU, despre dezvoltarea sustenabilă a comunei DELENI, prin Investiții în infrastructură educațională, apă și drumuri

Primarul ieșean Dumitru PRIGOREANU, despre dezvoltarea sustenabilă a comunei DELENI, prin Investiții în infrastructură educațională, apă și drumuri

Mesaje publice

Situată la granița de Nord a județuluI Iasi, comuna Deleni este a doua ca mărime, din judetul Iași. Această comună se dezvoltă într-un ritm susținut, cu o viziune de viitor concentrată pe nevoile cetățenilor

Primarul Dumitru Prigoreanu a subliniat că una dintre prioritățile sale, încă din campania electorală, a fost atragerea de finanțare europeană, pe care o consideră ca fiind singura măsură ce poate duce la dezvoltarea și modernizarea comunei Deleni.

Foto Primar - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale

În privința investițiilor de viitor, comuna Deleni are în plan modernizarea drumurilor sătești, extinderea sistemului de alimentare cu apă și achiziționarea de microbuze școlare.

Domnule primar Dumitru Prigoreanu, care ar fi cele mai importante trei proiecte pe care le-ați finalizat în ultima perioadă?

În ultima perioadă, am finalizat mai multe proiecte importante pentru comuna Deleni, care au fost concentrate în domenii de mare interes, cum ar fi infrastructura educațională, rețeaua de apă și modernizarea drumurilor.

CAPDR iti recomanda si ...  Primarul ieșean Dan-Constantin HODOROABĂ: "Nevoia de îmbunătățire a nivelului de trai al locuitorilor rămâne o prioritate constantă pentru Primăria Movileni"

Printre cele mai importante proiecte finalizate, menționăm:

1) infrastructura educațională:
a) Construire şi dotare After-school în comuna Deleni, judeţul Iaşi – Valoarea totală a obiectivului de investiții – 1516367.64 lei;
b) Desființare construcție existentă, construire și dotare clădire Grădiniţa în sat Feredeni, comuna Deleni, judeţul Iaşi – Valoarea totală a obiectivului de investiții – 982254.07 lei;
c) Construcție tip sală de sport 180 de locuri – Valoarea totală a obiectivului de investiții – 10372177,54 lei;
2) Extindere rețea apă în comuna Deleni 4,5 km – Valoarea totală a obiectivului de investiții – 3272626 lei;
3) Modernizare drumuri de interes local în Comună Deleni, judeţul Iaşi – Valoarea totală a obiectivului de investiții – 5598844.48 lei.

Gradinita Feredeni - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale

“Continuăm să ne implicăm activ în realizarea proiectelor care să aducă beneficii semnificative pentru comunitatea noastră”

Care sunt proiectele pe care le aveți în curs de implementare în acest moment?

CAPDR iti recomanda si ...  Parc Aventura SUCEVITA. O investiție publică în desfășurare

Proiectele aflate în curs de execuție sunt:

CAPDR iti recomanda si ...  Dezvoltarea durabilă și educația de calitate în comuna băcăuană PODU TURCULUI, printre prioritățile primarului Gelu CIORAVĂ

1) Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apa uzată din județul Iaşi, în perioada 2014 -2020 – Valoarea totală a obiectivului de investiții – 16274364 euro, termen finalizare 2025;
2) Continuare lucrări înființare distribuție gaze naturale în comuna Deleni, județul Iași – Valoarea totală a obiectivului de investiții – 42925815,26 lei, termen finalizare 2023
3) Prin Programul Național de Redresare și Reziliență:
a) Reabilitare școala Maxut – Valoarea totală a obiectivului de investiții – 4479792 lei;
b) Înființare sistem de supraveghere video în comuna Deleni, județul Iași – Valoarea totală a obiectivului de investiții – 728018.103 lei;
c) Reabilitate moderată clădire Grădinița Slobozia, din sat Slobozia, comună Deleni, județul Iași- Valoarea totală a obiectivului de investiții – 1036165.35 lei.

CAPDR iti recomanda si ...  Liviu RUSU: „Centrul de Afaceri Ucraineano-Român din Cernăuți a venit în sprijinul oamenilor de afaceri, oferindu-le atât asistență juridică pentru înființarea noilor societăți, cât și servicii de contabilitate, consultanță fiscală și servicii de comisionar vamal”

Sala sport scaled - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale

Ce investiții de viitor aveți în plan pentru comuna Deleni? Nominalizați trei obiective de investiții pe care le aveți în plan pentru anul acesta.

Prin proiectele de viitor, comuna Deleni are ca obiective modernizarea infrastructurii rutiere, extinderea accesului la apă potabilă și îmbunătățirea serviciilor de transport școlar, contribuind astfel la dezvoltarea și prosperitatea cetățenilor.

1) Modernizare drumuri sătești în comună Deleni, județul Iași – 6,5 km prin programul Anghel Saligny,
2) Extindere sistem de alimentare cu apă în comună Deleni, județul Iași – 15 km prin programul Anghel Saligny,
3) Achiziții microbueze școlare în număr de 2.

Continuăm să ne implicăm activ în realizarea proiectelor care să aducă beneficii semnificative pentru comunitatea noastră.