Rareș Burlacu, președintele Agenţiei Române de Investiţii şi Comerţ Exterior: „România este o țară sigură, care permite randamente ridicate și oportunități de dezvoltare foarte bune”

100 de oportunități economice pentru dezvoltarea Regiunii Moldova pe traseul Autostrăzii A7
Rareș Burlacu este președintele Agenţiei Române de Investiţii şi Comerţ Exterior, care reprezintă interfața principală dintre cei care vor să investească în România și autoritățile române
Într-o ședință de guvern din februarie anul acesta, a fost aprobată HG privind organizarea și funcționarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior.
Rareş-Ştefan Burlacu a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă.
Dle Președinte Rareș Burlacu, care sunt competențele Agenţiei Române de Investiţii şi Comerţ Exterior? Ce funcții îndeplineste și care sunt principalele sale atribuții?
În esență, Agenția Română de Investiții și Comerț Exterior va reprezenta un veritabil „one stop shop” pentru tot ce înseamnă investitori străini în România, interfața principală dintre cei care vor să investească în România și autoritățile române, atât cele centrale, cât și cele locale, oferind asistența și consultanța necesară pentru realizarea investiției.
În ultimii ani, ca urmare a politicilor guvernamentale și a deteriorării situației în regiune, România a devenit un pol de stabilitate și, pe cale de consecință, o destinație potențială tot mai atractivă pentru investitori.
Prin urmare, a crescut nevoia unei autorități competente pe tot lanțul de la idee sau intenție, la obiectivul de investiții realizat. N-o să vă plictisesc cu toate amănuntele de ordin normativ și o să mă rezum la obiectivele și atribuțiile de ordin practiv ale Agenției.
Pe scurt, există trei mari paliere de acțiune: atragerea investițiilor străine, atât cele directe, cât și cele de portofoliu, promovarea comerțului exterior și urmărirea investițiilor românești în străinătate. Agenția gestionează, de asemenea și componenta de diplomație comercial-economică, prin rețeaua de reprezentare externă asigurată de peste 70 de persoane.
„Vă asigur că vor fi multe surprize plăcute pentru economia românească”
În ce fază vă aflați în momentul actual?
În momentul de față ne aflăm în faza de construcție. Hotărârea de Guvern, privind organizarea și funcționarea Agenției a fost aprobată destul de recent, în ședința din 22 februarie. Sigur, personalul preluat din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului este unul competent, cu experiență în domeniu, dar trebuie să ne recalibrăm eforturile și atenția în concordanță cu nevoile și ambițiile existente.
În paralel, există un dialog extrem de consistent, cu potențiali investitori, și nu greșesc dacă spun investitori-cheie, vorbim de parteneri importanți, dispuși să investească în proiecte de anvergură. Din păcate, nu vă pot da foarte multe detalii, negocierile fiind încă în curs, dar vă asigur că vor fi multe surprize plăcute pentru economia românească.
„Îmi propun să creștem investițiile în domenii cu valoare adăugată mare, cum ar fi biotehnologie, life science, IT, IA sau aeronautică”
Ce obiective v-ați setat pentru anul 2023?
Anul 2022 a fost un an record în privința investițiilor străine. 10,7 miliarde de euro la nivelul lunii septembrie. O creștere cu 19.66% față de aceeași perioadă a anului precedent. Orice record, trebuie sărbătorit cu un nou record. Acesta este principalul obiectiv pe anul în curs. Poate reușim să menținem chiar și ritmul de creștere.
Îmi propun să creștem investițiile în domenii cu valoare adăugată mare, cum ar fi biotehnologie, life science, IT, IA sau aeronautică. De asemenea trebuie diversificată și acoperirea geografică, prin atragerea de investiții în zonele din România mai slab dezvoltate din punct de vedere economic.
Pe termen mediu, îmi propun să operaționalizăm Agenția și să-i creștem capacitatea de gestionare și administrare. Încrederea, după cum bine știm cu toții, se construiește în timp, dar bazele trebuie să le punem de pe acum.
Care este mesajul președintelui Agenției, Rareș Burlacu, pentru mediul de afaceri străin care a venit cu investiții în România?
Am același mesaj pe care îl transmit tuturor partenerilor externi cu care am întâlniri. România este o țară sigură, care permite randamente ridicate și oportunități de dezvoltare foarte bune.
Cifrele macroeconomice din ultimii ani confirmă acest lucru. Guvernul a pus accent în ultimii ani și are în vedere și pe viitor să investească masiv în infrastructură și în susținerea mediului de afaceri.
De asemenea, România, are avantajul unei forțe de muncă bine calificate, cu centre universitare foarte bune în București, Cluj Napoca, Iași sau Timișoara. 99% dintre liceenii români studiază două sau mai multe limbi străine, iar 90% din absolvenții de universitate au competențe adecvate de limbă engleză.