Primarul Vasile PAVĂL, despre trendul ascendent al proiectelor de INVESTIȚII în municipiul VASLUI
100 de oportunități economice pentru dezvoltarea Regiunii Moldova pe traseul Autostrăzii A7
Interviu realizat în cadrul ediției de primăvară a Revistei “Moldova Invest” editată de News Moldova
Municipiul Vaslui reușește să dea un exemplu demn de urmat tuturor UAT-urilor din regiune, întrucât, prin prisma fondurilor europene atrase, în 2023 se poate mândri cu un buget-record, de care administrația locală nu a mai dispus până acum
Este vorba despre nu mai puțin de 214.000.000 lei, din care 210.00.000 lei vor fi alocați exclusiv investițiilor. Din această sumă, 162.000.000 lei provin din fondurile europene atrase în oraș.
Grație acestor finanțări obținute, în principal, în cadrul programelor derulate de ADR Nord Est, vor fi demarate lucrări de extindere a rețelei de distribuție a energiei electrice și a rețelei de canalizare din oraș, va fi modernizat iluminatul public stradal, precum și piețele agroalimentare, dar și multe alte obiective de maxim interes pentru locuitorii orașului.
În spatele acestor cifre se află un volum de muncă uriaș din partea administrației locale, reprezentată de primarul Vasile Pavăl și echipa acestuia.
Ce ne puteți spune despre Strategia Locală de Dezvoltare a Serviciilor Sociale, pe termen mediu, 2020-2025 a Municipiului Vaslui? În ce stadiu se află?
Pentru început, subliniem faptul că pentru a urmări eficiența obiectivelor stabilite în cadrul Planului Strategic este nevoie de o monitorizare permanentă și de evaluarea rezultatelor activităților întreprinse. În condițiile în care Planul Strategic este conceput pe o perioadă de 5 ani, obiectivele stabilite se ating treptat, în funcție de priorități, pe baza unui Plan de acțiune anual.
Din portofoliul nostru de proiecte, primele două au fost deja implementate (creșa urmează a fi dată în folosință), iar Complexul de servicii comunitare este în atenția noastră, în bugetul acestui an fiind cuprinse sume pentru SF și proiectarea Cantinei sociale și a Centrului rezidențial pentru persoane fără adăpost – adăpost de noapte.
Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul Municipiului Vaslui este disponibilă spre consultare pe site-ul primăriei: https://www.primariavs.ro
“Avem o serie de proiecte în implementare, care sunt finanțate din Programul Operațional Regional 2014-2020″
Ce proiecte aveți în derulare, în ce stadii se află acestea?
Avem o serie de proiecte în implementare, care sunt finanțate din Programul Operațional Regional 2014-2020. Acestea cuprind mai multe domenii de interes, după cum urmează:
În sectorul de școli și grădinițe avem două proiecte. Primul este Extinderea infrastructurii pentru educație antepreșcolară din Vaslui – construcția și dotarea unei creșe noi în Vaslui.
Acest proiect are valoarea totală de 7.019.816, 11 lei, iar perioada de implementare este 30.07.2019-31.05.2023. Finanțare POR cu Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabila”, ce are setat ca obiectiv specific –„ Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă.“
Al doilea proiect este Reabilitarea si modernizarea unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Vaslui – Liceul „Ion Mincu”. Proiectul de investiții constă în realizarea unei construcții noi, cu regim de înălțime demisol și parter și cu funcțiunea de Ateliere școlare pentru un efectiv de 267 elevi. (cod SMIS-127862).
Valoarea totală a acestui proiect este de 2.426.579,19 lei. Inițial data finalizării a fost 31/12/2022, iar în prezent este înaintată solicitare de prelungire până pe data de 31.08.2023. Finanțare POR cu Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabilă”, având ca obiectiv specific –” Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă”.
La capitolul de transport în comun, avem două proiecte. Unul dintre ele este Proiect realizare depou pentru transportul public, iar obiectivul general al proiectului este promovarea mobilității urbane multimodale durabile prin construirea unui depou pentru transportul public, contribuind astfel la reducerea emisiilor de carbon în municipiul Vaslui si la îmbunătățirea calității vieții populației.
Ca valoare, conform contractului de finanțare inițial 21.163.086,73, iar valoarea majorată a proiectului din buget local a ajuns la suma de 36.754.186,17. În ceea ce privește data de finalizare, acum este înaintată solicitare de prelungire până pe data de 31.12.2023. Finanțare POR, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabila”, are ca obiectiv specific – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.
Celălalt este un Proiect de extindere a rutelor traseelor și stațiilor pentru transportul public de călători având perioada de implementare: 28.01.2020-31.12.2023. Valoarea conform contractului de finanțare este de 108.878.193,57, iar valoarea majorată a proiectului din buget local este de 167.117.650,00. Finanțare POR, având Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabila”, cu obiectivul specific – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”
Avem un proiect și în sectorul de sport și recreere – Reconversia unui teren degradat din zona Copou în zonă verde și de agrement (cod SMIS-126908) cu o valoarea totală de14.271.546,31 lei, având perioada de implementare: 11.05.2020-31.12.2023. POR, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabila”, Obiectiv Specific 4.2. -“Reconversia si refuncționalizarea terenurilor si suprafeţelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiile reședință de județ”
Cum a impactat perioada economică dificilă proiectele pe care le desfășurați?
În ultimii ani, ca urmare a creșterii prețurilor la materialele de construcții și a cheltuielilor cu forța de muncă, proiectele aflate în implementare sau cele care aveau deja contracte de finanțare semnate au suferit întârzieri în punerea în operă respectiv modificări importante ale valorii contractelor cu sume care au fost suplimentate din bugetul local. Întârzierile în implementare au condus, la rândul lor, la temporizarea începerii altor proiecte de interes pentru municipiul Vaslui.
În ce măsură putem discuta despre proiecte de viitor? Ce proiecte aveți în vedere pentru finanțare?
În prezent avem 10 proiecte depuse în vederea obținerii finanțării din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În cele ce urmează, vom puncta acele Proiecte cu contracte de finanțare semnate și proiecte depuse în vederea obținerii finanțării din Planul Național de Redresare și Reziliență:
Primul se numește “Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea publică situată în Vaslui, str. Dimitrie Sturza, în care funcționează Centrul de zi pentru persoane de vârsta a III-a Buna Vestire”. Informații suplimentare: Componenta 5 – Valul Renovării “Operațiunea B2.2.a – Renovarea energetică aprofundată a clădirilor publice – Autorități locale”. Este un contract de finanțare cu un buget de 1.426.426,17, fiind semnat pe data de 20.12.2022.
La același capitol avem „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea publică situată în Vaslui, str. Donici, în care funcționează Clubul Pensionarilor pentru persoane de vârsta a III-a”. Contractul de finanțare atinge valoarea de 1.306.336,90 și este semnat pe data de 20.12.2022.
Tot în aceeași sferă “Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea publică situată în Vaslui, str. Biruinței, în care funcționează Centru de zi pentru persoane de vârsta a III-a Sfântul Nicolae”, având un contract de finanțare de 931.424,07lei și este semnat pe aceeași dată.
Rămânem la același capitol, “Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea publică situată în Vaslui, str. Nicolae Iorga, nr. 62, în care funcționează Centrul Prietenia, destinat persoanelor de vârsta a III-a”, PNRR, Componenta 5 – Valul Renovării. “Operațiunea B2.2.a – Renovarea energetică aprofundată a clădirilor publice – Autorități locale” Contract de finanțare 1.227.253,72 semnat pe data de 20.12.2022.
Următorul este „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei – Școala Gimnazială <<Elena Cuza>> Vaslui”. Cererea de finanțare a fost depusă pe data de 10.10.2022. Acum, cererea este aprobată, urmează semnarea contractului de finanțare în valoare de 6.015.945,03 lei.
Mai departe avem “Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei – Școala Gimnazială<<Mihail Sadoveanu>> Vaslui” PNRR, Componenta 5 – Valul Renovării. Runda a doua cu Investiția: B2.1.a – Renovare energetică moderată a clădirilor publice – Autorități locale. Contract de finanțare de 10.737.972,14, semnat pe data de 15.02.2023.
Trecem la alt capitol, și anume “Înnoirea parcului auto pentru transportul public de persoane”. Proiectul este depus în parteneriat cu UAT Comuna Muntenii de Jos și UAT Comuna Zăpodeni și prevede achiziția unui total de 13 autobuze. Finanțare PNRR, Componenta 10 – Fondul Local Investiția I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public de persoane (achiziția de vehicule nepoluante). Avem contract de finanțare de 36.904.310,30lei semnat pe data de 20.12.2022.
Mai departe avem proiectul “Construire locuințe pentru tineri în Municipiul Vaslui”, PNRR, Componenta 10 – Fondul Local I.2 – Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/ locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ. Este un contract de finanțare de 42.870.110,74, semnat pe data de 20.12.2022
Ultimul proiect este “Dezvoltare, modernizare și completare a sistemului de management integrat al deșeurilor municipale la nivelul Municipiului Vaslui”. PNRR, Componenta 3 – Managementul deșeurilor cu prima rundă, cu cerere de finanțare depusă pe data de 16.09.2022, iar acum cererea este aprobată, urmează semnarea contractului de finanțare de 1.182.549,41lei.