Prof. Dr. Viorel SCRIPCARIU, rector UMF Iași: „Creşterea calităţii resursei umane pe care o antrenăm este, desigur, un deziderat perputuu şi un efort continuu”

Prof. Dr. Viorel SCRIPCARIU, rector UMF Iași: „Creşterea calităţii resursei umane pe care o antrenăm este, desigur, un deziderat perputuu şi un efort continuu”

Interviu realizat în cadrul ediției de primăvară a Revistei “Moldova Invest” editată de News Moldova

Prof. Dr. Viorel SCRIPCARIU a absolvit studiile universitare în 1983 și a debutat în profesie în același an, în calitate de medic generalist în Clinica de Chirurgie a Spitalului Municipal Brașov

Apoi a activat succesiv în funcțiile de medic secundar, medic specialist și medic primar chirurgie generală în Clinica de Chirurgie, a Spitalului Clinic de Urgență Sf. Spiridon din Iași.

Din 2012 până în 2016 a fost șef al Clinicii nr. 1 de Chirurgie Oncologică a Institutului Regional de Oncologie, Iași. În ceea ce privește activitatea academică, a evoluat de la asistent universitar până la profesor universitar și a fost ales în funcția de Rector în 2016 și reconfirmat în 2020.

 

“Proiectele de investiţii derulate de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” sunt parte a efortului continuu necesar atingerii scopului pe care ni l-am propus: excelenţa academică

01 rector V Scripcariu scaled - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării RegionaleAți fost ales în funcția de Rector în 2016 și reconfirmat în 2020. Care sunt cele mai importante 6 proiecte implementate de UMF Iași în această perioadă de 6 ani?

Proiectele de investiţii derulate de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” sunt parte a efortului continuu necesar atingerii scopului pe care ni l-am propus: excelenţa academică.

  • În decembrie 2019, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a inaugurat una din investiţiile patrimoniale majore ale Universităţii noastre: corpul „Nicolae Leon”, o clădire de 13 etaje situată în zona centrală a Iaşului. După un amplu proces de reabilitare și modernizare, care a presupus o investiţie de aproximativ 5.5 milioane euro, a rezultat un spațiu modern, dedicat în special activității didactice.
  • Centrul de Simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir” este un proiect demarat în toamna anului 2020, în valoare de aproape 7 milioane de euro, finanţat în mare parte din fonduri europene.
  • CENEMED – „Platformă multidisciplinară de cercetare-dezvoltare medicală în regiunea N-E” este un proiect de anvergură al Universităţii noastre, cu un impact major atât asupra activităţii de cercetare. Valoarea CENEMED este de peste 13 milioane de euro, iar implementarea proiectului va dura 28 de luni.
  • În vara anului 2020 a fost semnat contractul de finanțare pentru „Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic pentru Managementul vârstnicului și îmbătrânirii sănătoase – CITT MAVIS” între Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est şi Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Valoarea totală a proiectului, care s-a derulat timp de 24 luni, a fost de 6.48 milioane lei.
  • Gr. T Popa - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării RegionaleDemarat în martie 2014 şi finalizat în iunie 2016, proiectul “Centru Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicina Experimentală – CEMEX“ a fost co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea totală a proiectului a fost de 30.883.856 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă a fost 25.000.000 lei.
  • Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală ”Grigore T. Popa” a fost inaugurat în primăvara anului 2017, într-o veche clădire de patrimoniu care a trecut printr-un proces complex de consolidare și modernizare, în valoare de aproximativ 1.59 milioane euro.
  • În ceea ce priveşte viitorul mediu şi apropiat suntem aproape de finalizarea documentaţiei pentru un p
    roiect major de investiţii, cu o valoare estimată de 10 milioane de euro. De asemenea, în 2022, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a primit finanțare pentru toate cele șapte proiecte depuse în competiția națională FDI (Fondul de Dezvoltare Instituțională) pentru 2022, în valoare de 757.600,00 lei, cu 248.600 de lei mai mult decât în anul precedent.

Oferiți-ne o imagine de sinteză asupra activității de cercetare desfășurată în cadrul Universității.

00 corp UMF scaled - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale

 

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi este clasificată ca universitate de cercetare avansată și educație, acreditată cu grad de încredere ridicat pe plan naţional şi acreditată de către European University Association (EUA) și World Federation of Medical Education (WFME).

Comunitatea academică din Universitatea noastră susţine consecvent principiul de bază că o instituţie de învăţământ superior trebuie să fie un important producător de noutate ştiinţifică, atât fundamentală cât şi aplicativă, în contextul specific al rolului său educaţional şi de formator de elite.

Activitatea de cercetare ştiinţifică constituie o componentă de bază a misiunii Universităţii noastre, prevăzută în planul strategic şi în Carta UMF „Grigore T. Popa” Iaşi.

 

“Deviza noastră, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, este „Excelenţă în educaţia medicală”

Cum apreciați capacitatea actuală a învățământului universitar de a furniza cadre medicale temeinic pregătite atât teoretic cât și practic pentru a face față nevoilor reale ale spitalelor din România?

Consider că învăţământul superior medical din România este comparabil şi compatibil calitativ cu sistemele similare din ţările Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte pregătirea practică, Universitatea noastră oferă studenţilor săi, în primă fază, acces la pacienţi virtuali, prin Centrul de Simulare pe care l-am dezvoltat şi lansat recent şi despre care am detaliat anterior în acest interviu.

Ulterior, în ultimii ani de studiu, studentul nostru are acces direct la pacienţi reali, în oricare din cele 13 spitale universitare cu care avem semnate parteneriate în acest sens.

02 Simulare scaled - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale

Prin urmare, consider că, la Iaşi cel puţin, învăţământul superior medical este capabil să ofere resursa umană necesară pentru funcţionarea optimă a tuturor entităţilor din sistemul sanitar.

Creşterea calităţii resursei umane pe care o antrenăm este, desigur, un deziderat perputuu şi un efort continuu, acesta fiind şi motivul pentru care deviza noastră, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, este „Excelenţă în educaţia medicală”.

 

În ce măsură UMF Iași beneficiază sub aspectul infrastructurii tehnologice necesare practicii studenților de dotări existente astăzi în marile campusuri europene? Vă rugăm să ne furnizați exemple pe facultăți!

Învăţământul superior modern, şi cu atât mai mult cel medical, este profund ancorat în progresul tehnologic. Unui medic din ziua de astăzi, indiferent de specializare, îi este imposibil să-şi facă meseria fără suportul oferit de tehnologie.

05 Simulare scaled - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării RegionaleÎn ceea ce priveşte latura teoretică, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a implementat încă din anul 2010 o platformă de eLearning care reprezintă şi astăzi, într-o versiune îmbunătăţită an de an, scheletul tehnologic pe care construim întreg procesul didactic.

Am fost printre primele universităţi din România care au implementat un astfel de sistem, care a devenit astăzi un instrument relativ comun în mediul academic, indiferent de profilul de studiu.

Sesiunea de examene care tocmai s-a încheiat a marcat o premieră absolută pentru noi şi, din câte ştiu, pentru învăţământul medical din România: este prima sesiune în care evaluarea studenţilor s-a făcut exclusiv prin mijloace electronice.

Tot la capitolul infrastructură tehnologică includem Centrul nostru de Simulare, care permite studentului nostru o interacţiune virtuală cu pacientul şi variile manevre medicale specifice specializării sale.

 

Ați identificat finanțări europene care asigură dotări tehnologice necesare pregătirii practice a studenților Universității de Medicină și Farmacie din Iași?

03 Simulare scaled - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale

Cele mai multe dintre proiectele majore ale Universităţii noastre, fie că vorbim de infrastructură sau de dotare tehnologică, au cel puţin o componentă cu finanţare din fonduri europene.

Liniile de finanţare oferite de Uniunea Europeană în domeniul educaţiei reprezintă o imensă oportunitate, am înţeles devreme acest adevăr la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi am procedat în consecinţă.

Avem, de altfel, un departament specializat tocmai în identificarea de proiecte şi soluţii de finanţare europene pentru Universitatea noastră.

Centrul de Simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir” este un exemplu pe cât de recent, pe atât de elocvent în acest sens. Am descris pe larg şi alte astfel de proiecte în prima parte a interviului.

 

“E un adevăr larg acceptat că educaţia şi sănătatea sunt sistemele vitale ale unei societăţi moderne. Ca rector şi profesor al unei universităţi de medicină, mă aflu exact în punctul de intersecţie al acestor două domenii”

07 Cemex scaled - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării RegionaleCare este bugetul de investiții al UMF Iași pentru 2023? Ce linii de finanțare aveți în vedere?

Pentru finanțarea investițiilor avem aprobat în 2023 un buget de 34.702.000 lei. Principala linie de finanțare este cea a veniturilor proprii (28.702.000 lei), completată de cea a fondurilor nerambursabile, capitol la care avem aprobate în acest moment 5.000.000 lei.

Există, de asemenea, o componentă de la bugetul de stat în valoare de 1.000.000 lei.

Sumele pot suferi modificări după rectificare, de regulă în sensul creșterii lor.

 

În ce măsură mai pot fi determinați absolvenții mediciniști să profeseze în țara care le-a oferit pregătire practică și teoretică? Aveți cumva o statistică în acest sens?

08 Leon scaled - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării RegionaleE o întrebare extrem de complexă, care ar trebui să provoace cel puţin preocupare, dacă nu insomnii, la nivelul decidenţilor din ţara noastră.

Da, este adevărat, România pierde resursă umană şi, mai grav, pierde resursă umană înalt calificată; putem spune că ne confruntăm cu un veritabil exod al creierelor.

Dar aceasta e doar una din faţetele unei probleme sistemice cvadridimensionale, definită de patru componente:

  1. “Iarna demografică” prin care trece România, alături de majoritatea țărilor lumii civilizate, cumulată cu fenomenul emigrației;
  2. „Exodul creierelor”, definit ca plecarea definitivă sau pe termen mediu și lung a populației cu nivel ridicat de educație;
  3. Analfabetismul funcțional, capitol la care România se numără astăzi printre campionii Europei;
  4. Indiferența societății față de cele trei componente enunțate anterior.

E un adevăr larg acceptat că educaţia şi sănătatea sunt sistemele vitale ale unei societăţi moderne. Ca rector şi profesor al unei universităţi de medicină, mă aflu exact în punctul de intersecţie al acestor două domenii. Altfel spus, enunţarea unei probleme este etapa intermediară dintre cauza și soluția ei. De aici cred că ar trebui să începem.

latest video

- Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale

news via inbox

Nulla turp dis cursus. Integer liberos  euismod pretium faucibua

Leave A Comment