Primarul Neculai PERJU, despre evoluția proiectelor-cheie în comuna suceveană RĂDĂȘENI
100 de oportunități economice pentru dezvoltarea Regiunii Moldova pe traseul Autostrăzii A7
Localitatea Rădășeni se află amplasată în partea de nord a Moldovei, în sudul județului Suceava, la 5 km de Municipiul Fălticeni și 30 km de reședința de județ, Municipiul Suceava
În cadrul interviului, Primarul comunei Rădășeni, Neculai PERJU descrie proiectele aflate în derulare și stadiul lor actual. În prezent, se finalizează construcția unei grădinițe cu program prelungit în satul Rădășeni, iar extinderea rețelei de distribuție a apei potabile și a rețelei de apă uzată din satele Rădășeni și Lămășeni este în plină desfășurare. Totodată, se pregătește începerea lucrărilor pentru construirea unui pod în satul Rădășeni.
În timpul realizării acestor proiecte, au fost întâmpinate provocări și obstacole care au necesitat un efort considerabil din partea echipei administrative. Primarul subliniază că alocarea de timp pentru proiectele de dezvoltare a comunității vine adesea cu sacrificiul timpului dedicat familiei și gospodăriei personale. Însă aceasta este o alegere necesară pentru a aduce îmbunătățiri în comunitate.
În ultimii ani ați finalizat mai multe proiecte care au contribuit la dezoltarea comunei. Numiți cele mai importante 3-5 proiecte finalizate.
N.P.: S-au pus în aplicare mai multe proiecte cu impact semnificativ asupra dezvoltării comunei, iar printre cele mai importante proiecte finalizate se numără:
- înfiinţare sistem de alimentare cu apă şi reţea de apă uzată menajeră în satul Rădăşeni, (FEADR, 18.216.015 lei)
- modernizare drumuri comunale din satul Rădășeni din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în valoare de 6.237.637 lei:
- reabilitare, modernizare, extindere şi dotare aşezământ cultural, satul Lămăşeni din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în valoare de 1.256.095 lei;
- construire si dotare dispensar în comuna Rădășeni prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) în valoare de 2, 1.729.523,15 lei;
- reabilitare si modernizare școala gimnazială Ion Lovinescu din satul Rădășeni (PNDL în valoare de 2, 3.232.619,49 lei).
Care considerați că au fost principalele provocări sau obstacole întâmpinate pe parcursul realizării proiectelor?
Primarul Neculai PERJU a împărtășit faptul că din dorință de a lăsa ceva durabil în urma sa sunt necesare anumite sacrificii pentru a realiza proiecte de succes în beneficiul comunității.
N.P.: Vă fac o mărturisire…dacă vrei să lași ceva în urma ta, dacă îți propui să realizezi ceva pentru comunitate, n-o poți face fără a răpi din timpul dedicat familiei sau gospodăriei proprii. Uneori, te implici în proiecte până la uitarea de sine.
Cu toate acestea, te încearcă regretul că nu-i poți mulțumi pe toți, oricât ți-ai dori. Fiindcă e normal să nu găsești oportun ceea ce apare pe agenda fiecăruia în parte. Să apară priorități.
Unele străzi să fie asfaltate înaintea altora. Și chiar dacă astfel de priorități au girul consiliului local, tot apar nemulțumiri. Unii nu văd pădurea din pricina copacilor și se exprimă cu patimă, fără a se documenta în prealabil. Nu-și văd decât interesul lor, nu și pe cel al obștii. Iar aici intervine regretul că nu ai timp, n-ai destulă răbdare, iar, câteodată, nu-ți ajunge priceperea pe care o ai, ca să explici în amănunt implicațiile deciziilor luate.
Principala provocare a administrației locale este să creeze condiții pentru ca tinerii și în special categoria de tineri care a plecat la muncă în străinătate să se întoarcă cu drag acasă (comuna Rădășeni să rămână „acasa” lor). Și nu doar să se stabilească, ci și să investească aici.
Pentru copiii lor, am reabilitat și modernizat grădinița (prin PNDL -1), am modernizat, reabilitat și dotat școlile din Rădășeni și Lămășeni (prin PNDL – 2, respectiv PNDL – 1), am construit și dotat un dispensar uman (prin PNDL – 2), am reabilitat și modernizat căminele culturale din Rădășeni și Lămășeni și am asigurat cele mai bune condiții pentru desfășurarea activităților culturale și de divertisment la fosta școală din Pocoleni.”
Care sunt proiectele aflate în derulare în prezent și care este stadiul acestora?
N.P.: Prin programul național „Anghel Saligny” a fost aprobată cererea de finanțare pentru „Construirea rețelei inteligente de distribuție gaze naturale în comunele Rădășeni si Cornu Lunci” (83.452.369,84 lei).
Începe să prindă contur și „Implementarea sistemelor inteligente de management local din comuna Rădășeni, (1.598.745,28 lei) – cerere de finanțare aprobată prin PNRR.
În luna decembrie 2022, s-a semnat contractul de finanțare pentru „Elaborarea în format digital a documentației de amenajarea teritoriului și de Urbanism – plan urbanistic general pentru comuna Rădășeni (820.121,82 lei).
A fost aprobată și cererea de finanțare, depusă la AFM, pentru „Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin amplasarea stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice, proiect cu valoarea de 1.029.521 lei.
Se așteaptă finalizarea lucrărilor la extinderea rețelei de apă și a rețelei de apă uzată, pentru a trece, de urgență, la „Reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de inundații (CNI) cu o valoare de 18.446.336,41 lei, pentru care indicatori tehnico-economici au fost aprobați prin Ordinul MDLPA nr.1039/2021.
Ce proiecte de investiții v-ați propus să realizați până la terminarea mandatului?
N.P.: În ceea ce privește proiectele aflate în curs de finalizare, menționez: „Construire grădiniță cu program prelungit, din satul Rădășeni, comuna Rădășeni” (FEADR, 1.722.873 lei), „Extindere rețea distribuție apa potabilă și rețea apă uzată în satele Rădășeni si Lămășeni, cu o valoare de 19.765.561,74 lei, lucrările au fost începute în luna august a.c.
În perioada următoare se vor demara lucrările de „Construire pod în sat Rădășeni, proiect cu o valoare de 2.286.500 lei.